PeopleImages / Getty Images
Întotdeauna am crezut că a mea părinţi aveau să divorțeze. Nu a fost niciodată o chestiune dacă - a fost o chestiune de când. Cu toate acestea, a venit încă ca un șoc când au anunțat-o. Părinții mei (în cele din urmă?) S-au despărțit când aveam 20 de ani, iar când au făcut-o, m-am alăturat, fără să știu, la un club select: adult copii ai divorțului .
Nici nu-mi amintesc conversația. Îmi amintesc că am fost adunați în sufragerie cu frații mei la prima oră dimineața, la trei zile după Crăciun. Eram împachetat și gata să mă îndrept spre aeroport pentru a mă întoarce la facultate, iar cuvintele reale care au fost rostite, nu-mi amintesc decât în fragmente. Părinții mei s-au hotărât să reziste până la sărbători, așa că am avea un Crăciun trecut ca familie. Am crezut că, în sfârșit, se înțelegeau, dar s-a dovedit că, într-un fel de glumă cosmică, pur și simplu nu vorbeau și de aceea nu au existat lupte.Și în acel moment, începusem să cred că se aflau în el pe termen lung. Trecuseră deja atât de mult și se mutaseră recent într-un oraș nou pentru munca tatălui meu.
„Ce risipă să-i spun acum se oprește”, îmi amintesc că m-am gândit. Și nu eram singur să simt așa.
„Simțim că relația părinților noștri a trecut prin toate etapele vieții, că au fost liberi de acasă, așa că pot exista multe obstacole împotriva acesteia”, spune Evie Shafner, LMFT și certificat Imago Relationship Therapist, în ceea ce privește copiii adulți ai un divorț. „A-ți da seama de oamenii care te iubesc cel mai mult din lume și pe care îi iubești cel mai mult, nu se mai iubesc poate fi extrem de dezorientant și dureros, oricât de bătrân ai fi.” Și în timp ce le-am detectat nefericirea de ani de zile, în mine a existat întotdeauna un sâmbure de speranță care credea că se mai iubesc.
Chiar dacă asistasem la dezlegarea părinților mei căsătorie în timp real, acea zi m-a făcut să realizez fragilitatea relațiilor. Este înfricoșător să crezi că poți găsi pe cineva pe care-l iubești și, într-o zi, nu mai iubește pe tine, sau nu mai iubești pe ei, sau o combinație a ambelor.
Și apoi a venit sentimentul că a fost vina mea.
De când mi-am dat seama că mama era însărcinată cu mine când s-a căsătorit cu tatăl meu, am purtat cu mine acest bob de vinovăție, care s-a înmulțit când au anunțat divorțul. Poate de aceea mă simt incredibil de inconfortabil să cer ajutorul oamenilor. Este urmarea persistentă a sentimentului ca o povară. Și, deși am doi frați mai mici, vinovăția s-a simțit întotdeauna ca a mea. Aș putea scrie o întreagă disertație despre această vinovăție, dar, de dragul de a păstra subiectul, o voi lăsa la asta: vreau să mă simt demn de părinții mei să sacrifice ani de fericire pentru mine.
După divorț, am început să mă distanțez de toate relațiile, atât romantice, cât și platonice. O parte din asta a fost, ei bine, ce rost are? Nu contează pentru că, în cele din urmă, veți obosi doar unul de celălalt. Am văzut direct cum poți lăsa pe cineva pe care, la un moment dat, îl iubeai. Nu voiam să particip la asta.
În anii de când și-au anunțat divorțul, părinții mei s-au luptat și au prosperat în afara relației lor. Văd acum că este nevoie de forță pentru a te despărți și pentru a face ceea ce trebuie să faci pentru a fi fericit. Când viața pare imposibilă, te ridici în picioare și devii mai puternic. Uneori, fericirea arată altfel decât ți-ai imaginat-o inițial și, deși călătoria părinților mei a fost grea pentru ei și pentru familia noastră, poate că a fost necesară.
„În cele din urmă, a ajunge la acceptare și pace și a ști că putem avea o relație solidă și durabilă, indiferent de călătoria părinților noștri, este o realizare importantă de făcut”, spune Shafner.
În cele din urmă, ceva făcuse clic. Nu a existat niciun motiv pentru care au rămas împreună (sau s-au căsătorit în primul rând) și niciun motiv pentru care au divorțat. Ambele decizii au fost punctul culminant al mii de momente, mari și mici. Și dacă pot lua ceva de la asta, este să fiu mai conștient de aceste momente din propriile mele relații. Este să recunoști când ceva se simte greșit și comunica să o remediem, în loc să lăsăm lucrurile să se acumuleze. Este să apreciezi momentele bune și să nu iei oamenii de la sine înțelepți și, uneori, este mai ușor de spus decât de făcut.Dar zi de zi, moment cu moment, lucrez la propria mea călătorie.
