Cristina Cianci
Miresele se angajează să îndrume TOATE cuplurile nu numai prin călătoria lor de planificare a nunții, ci și prin intermediul etapelor de relație și ale urcușurilor și coborârilor. Fiecare poveste de dragoste este frumoasă, are propria sa istorie distinctă și propriile încercări - nu există nicio relație care să arate la fel. Pentru a sărbători această unicitate, le cerem cuplurilor să se deschidă despre povestea lor de dragoste, pentru ultima noastră rubrică, „Dragostea arată așa”. Mai jos, Kelli Trapnell își spune povestea.
Logodnica mea și cu mine ne-am întâlnit pentru prima dată la o băutură într-un bar de vorbă din East Village, în urmă cu aproape cinci ani și jumătate. Discutam în versiunea beta a unei aplicații de întâlniri special concepută pentru femeile care doreau să se întâlnească cu alte femei, pe care am numit-o în glumă „fată Pinterest”. Am stabilit o întâlnire după ce ne-am văzut fotografiile, dar fără să știm prea multe despre ceilalți.
Ca femeie bisexuală, găsirea unei persoane până în prezent care să mă respecte - și care nu mă fetișează sau mă tratează ca pe un pacient psihic - fusese dificilă. Logodnica mea este lesbiană și niciodată nu a acționat ca și cum identitatea mea ar fi fost o fază.
Am vorbit despre muzica country din anii '90, despre a fi artiști în marele oraș. Ne mutasem din Texas și, respectiv, din New Mexico, cu scopul expres de a ne promova ca scriitori și interpreți. Am acoperit mutarea la New York, am vorbit despre cât de greu a fost să fim departe de familiile noastre. Pentru fiecare dintre noi, familia este importantă - amândoi avem familii puternice și distractive, mari huggers. Familii apropiate, chiar și atunci când nu sunt sărbătorile. Am vorbit ore în șir, niciunul dintre noi nu dorea să plece acasă. Ne-am indragostit.
Ca femeie bisexuală, găsirea unei persoane până în prezent care să mă respecte - și care nu mă fetișează sau mă tratează ca pe un pacient psihic - fusese dificilă. Logodnica mea este lesbiană și niciodată nu s-a comportat de parcă identitatea mea ar fi o fază sau ceva ce s-ar putea schimba la fel de ușor ca culoarea părului sau o ținută preferată. Respectul, în toate sensurile, a fost baza relației noastre, fundamentul pe care ne-am construit. Fusesem la familia mea de câțiva ani, Sarah plecase de la începutul facultății. În următorii câțiva ani, am făcut lucruri uimitoare împreună - am fugit în Pride, am abordat fiecare obiective personale și profesionale și am sărbătorit cu nopți târzii de karaoke și excursii de vară la Fire Island.Ne-am mutat împreună și lucrurile au devenit serioase. Am elaborat un plan de a-i propune și am organizat o mare petrecere-surpriză cu familiile noastre și cu prietenii din afara orașului. Ea a spus da, iar noi a început să planifice .
Ne-am dorit întotdeauna un angajament îndelungat - de ce să nu ne bucurăm de fiecare parte a vieții noastre împreună, inclusiv să fim logodiți? Dar o mare parte din alegerea de a aștepta încă doi ani înainte de a mă lovi de fapt a fost familia mea. M-am îngrijorat că familia mea în mare măsură conservatoare, cu sediul în Texas, ar avea nevoie de ceva timp pentru a se adapta la ideea că ciudățenia mea va fi atât de vizibilă, pentru totdeauna. Dar nu mi-am făcut griji fără niciun motiv. Aproape toată lumea din familia mea a fost încântată de știri, la fel de încântată și gata să sărbătorească alături de noi ca familia Sarah.Cu o singură excepție: sora mea mai mică.
Eu și sora mea am fost întotdeauna apropiați. Părinții noștri au divorțat când aveam patru, respectiv șapte ani, și ne-am avut întotdeauna spatele unul altuia. Nu am fost niciodată genul de frați care au luptat, chiar și despre lucruri stupide, și când a decis să lucreze pentru o biserică evanghelică pentru mai puțini bani și mai puțin prestigiu decât celelalte slujbe care i se oferiseră în afara facultății, am apărat alegerea ei părinților noștri , care erau îngrijorați. Știam că ea și cu mine aveam credințe oarecum diferite. Sunt creștin, deși nu iubesc biserica.Ea credea că biserica este esențială pentru experiența religioasă. Nu mai avusese niciodată o problemă cu ciudățenia mea - a fost prima persoană la care ieșisem din familia mea. După logodnă, ea a început să mă sune cu îngrijorări serioase cu privire la modul în care aveam să „merg în iad” pentru că m-am căsătorit cu o altă femeie.
La început m-am gândit că poate are o problemă cu Sarah și nu m-am simțit în largul meu spunând asta la fața mea. Dar asta nu a urmărit cu toate ieșirile distractive pe care am avut-o împreună trei și modul în care s-au înțeles întotdeauna de Crăciun. Sarah nu este o persoană neplăcută sau un gust dobândit, este deschisă, amabilă și grijulie cu ceilalți în orice moment, extrovertită, distractivă și primitoare. În plus, și Sarah este creștină, la fel ca și familia ei. La un moment dat, se gândise să meargă la seminar. Cum ne-ar putea împiedica diferențele religioase atunci când în esență nu existau diferențe religioase reale între noi?Confuză și rănită, am întrebat-o pe sora mea cu totul clar dacă este ceva în neregulă și mi-a spus: „Fără îndoială că voi doi sunteți buni unul pentru celălalt. O iubesc pe Sarah, îmi doresc doar să poți fi prieteni. ”
Nu știam ce să fac. Atâtea articole online îmi spuneau că este în regulă să scot din viața mea membrii familiei toxice. Dar nu am vrut să-mi pierd sora.
Luptele s-au prelungit, devenind din ce în ce mai urâte, la telefon și în persoană, pentru aproape toți cei doi ani de logodnă. Atât de multe nopți după o oră de meci țipând pe telefon, m-am dus la culcare plângând despre cât de nedrept era, în special față de Sarah, cât de rău mă simțeam și cum nu-mi venea să cred că sora mea, care în multe privințe era una dintre cei mai apropiați tovarăși ai mei, ar decide să mă rănească așa. Plănuisem să o cer să fie domnișoara mea de onoare. Auzisem argumentele ei - că doar mă privea, că toate acestea erau o diferență de opinie.Știam că ea credea că are poziția corectă. Dar știam, de asemenea, că ea nu poate echivala validitatea existenței mele cu opinia ei despre faptul că acea existență era „corectă”. Mai ales când am avut alte zeci de membri ai familiei creștine care ne-au condonat din toată inima unirea.
Atâtea articole online mi-au spus că este în regulă să scot din viața mea membrii familiei toxice (lucru pe care îl făcusem deja cu niște foști prieteni care nu puteau să treacă peste homofobia lor). Dar nu am vrut să-mi pierd sora. Nu am vrut să pierd toate părțile bune ale relației noastre doar pentru că nu putea să recunoască că s-a înșelat.
Sarah mi-a sugerat că poate încerc să renunț mai întâi la nemulțumirile mele. Nu că aș renunța, doar că dacă am încerca un armistițiu, poate că lucrurile s-ar îmbunătăți. Așadar, vara trecută, am sunat-o pe sora mea și i-am spus că nu mai vreau să am această conversație și că va trebui să mă anunțe doar dacă va participa la nunta mea. Am avut două condiții pentru prezența ei: 1) ar trebui să fie fericită pentru noi, cu toate acestea trebuia să facă acest lucru și 2) nu a putut face o scenă la nunta noastră.Pentru o vreme, ea s-a lăudat cu aceste condiții, dar în cele din urmă a fost de acord.
Și apoi s-a întâmplat ceva - pentru că am încetat să luptăm atât de mult, relația noastră a început să se repare, atât de ușor. Începând din toamna anului trecut, am avut de fapt conversații civile, la început despre orice altceva în afară de nuntă, dar acum vorbim chiar despre orice, de la decorațiuni la planuri pentru ceremonie. M-a sunat zilele trecute, cu toată emoția, să-mi spună că și-a luat biletul de avion pentru nunta din septembrie. În fiecare zi, mă bucur că am decis să rezolvăm durerea.
În fiecare zi, îi sunt recunoscătoare lui Sarah că ne-a ajutat să ne aducem împreună cu sora mea. Și în fiecare zi, devine mai bine.
Cum anularea nunții noastre internaționale ne-a amintit de ceea ce contează cu adevărat
